Esoterism

Cândva cea mai mare bibliotecă din lume – conţinând lucrări ale celor mai mari gânditori şi scriitori ai Antichităţii, printre care Homer, Platon, Socrate şi mulţi alţii -, Biblioteca din Alexandria a fost aparent distrusă de un incendiu uriaş, în urmă cu 2 000 de ani, iar lucrările pe care le adăpostea s-au pierdut. După distrugere, această minune a lumii antice a bântuit imaginaţia poeţilor, istoricilor, călătorilor şi învăţaţilor, care au deplâns tragica pierdere pentru cunoaştere şi literatură. Astăzi, ideea unei biblioteci universale situate într-un oraş celebrat drept centrul învăţării lumii antice a ajuns la nivel de mit. Misterul a fost sporit de faptul că nicio rămăşiţă arhitecturală sau arheologică, ce ar putea fi atribuită în mod cert bibliotecii, nu a fost găsită, lucru surprinzător pentru o structură atât de renumită şi de impunătoare. Lipsa dovezilor fizice i-a făcut pe unii să se întrebe dacă fabuloasa bibliotecă a existat cu adevărat aşa cum şi-o imaginau oamenii.

Cum a luat naştere oraşul Alexandria?

Cămin al uriaşului far Pharos, una dintre Cele Şapte Minuni ale lumii antice, portul mediteranean Alexandria a fost fondat de Alexandru cel Mare în anul 330 î.Hr. şi, asemenea multor altor oraşe, şi-a luat numele de la fondatorul său. După moartea acestuia (323 î.Hr.), imperiul lui Alexandru a fost lăsat în mâna generalilor săi, Ptolemeu I Soter preluând Egiptul şi transformând Alexandria în capitală a acestuia, în anul 320 î.Hr. Iniţial mic sat pescăresc din Delta Nilului, Alexandria a devenit reşedinţa conducătorilor ptolemeici ai Egiptului ajungând un mare centru intelectual şi cultural. A fost poate cel mai mare oraş al lumii antice.

Fondarea Bibliotecii din Alexandria

Istoria fondării Bibliotecii din Alexandria este învăluită în mister. Se crede că, în jurul anului 295 î.Hr., învăţatul şi oratorul Demetrius din Phaler, un guvernator exilat din Atena, l-a convins pe Ptolemeu I Soter să înfiinţeze aici o bibliotecă. Demetrios şi-a imaginat o bibliotecă în care să fie găzduite copii ale tuturor cărţilor lumii, o instituţie care să rivalizeze cu însăşi Atena. În consecinţă, sub patronajul lui Ptolemeu I, Demetrios a organizat construcţia Templului Muzelor sau Musaeum, din care derivă cuvântul muzeu. Această structură era un complex de veneraţie, având ca model Şcoala lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri filozofice şi dezbateri intelectuale.

Templul Muzelor avea să fie prima parte a complexului bibliotecii din Alexandria şi era situat pe terenul palatului regal, într-o zonă cunoscută drept Brucheion sau cartierul regal, în districtul grecesc nord-estic al oraşului. Muzeul era un centru de cult, cu altare pentru fiecare dintre cele nouă muze, dar funcţiona şi ca loc de studiu, având spaţii de lectură, laboratoare, observatoare, grădini botanice, o grădină zoologică, încăperi de locuit şi săli de masă, pe lângă biblioteca propriu-zisă. Un preot ales de Ptolemeu I era administratorul muzeului; exista şi un bibliotecar care se ocupa de colecţia de manuscrise.

La un moment dat, în timpul domniei sale (din 282 până în 246 î.Hr.), Ptolemeu al II-lea Philadelphus, fiul lui Ptolemeu I Soter, a înfiinţat Biblioteca Regală, care avea să se adauge Templului Muzelor, ridicat de tatăl său. Nu este limpede dacă Biblioteca Regală, care avea să devină principala bibliotecă de manuscrise, a fost o clădire separată, situată lângă muzeu, sau dacă era o extensie a clădirii iniţiale. Totuşi, în general se consideră că Biblioteca Regală era o parte a Templului Muzelor.

Biblioteca universală începe să prindă contur

Se pare că în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea a început să prindă contur ideea bibliotecii universale. De asemenea, se pare că peste 100 de învăţaţi au fost găzduiţi în muzeu, sarcina lor fiind aceea de a face cercetări ştiinţifice, a ţine prelegeri, a publica, a traduce, a copia şi a colecţiona nu doar manuscrisele originale ale autorilor greci (printre care se afla, aparent, colecţia privată a lui Aristotel), dar şi traduceri ale lucrărilor din Egipt, Siria, Persia, precum şi texte budiste şi scripturi ebraice.

Jumătate de milion de papirusuri

Se spune că setea de cunoaştere a lui Ptolemeu al III-lea era atât de mare, încât a decretat ca toate vasele care ancorau în port să predea autorităţilor manuscrisele pe care le aveau. Scribii autorizaţi făceau copii şi le înmânau proprietarilor, manuscrisele originale fiind păstrate în bibliotecă. S-a vehiculat ideea că, la un moment dat, numărul de documente ajunsese la o jumătate de milion, deşi nu este clar dacă cifra se referă la cărţi sau la papirusuri. Totuşi, dat fiind faptul că era nevoie de multe papirusuri pentru a alcătui o carte, este mai probabil că se făcea referire la numărul de papirusuri. Totuşi, unii învăţaţi consideră că până şi 500 000 de papirusuri reprezintă un număr prea mare, deoarece construcţia unei clădiri care să aibă atâta spaţiu de depozitare ar necesita o muncă uriaşă – chiar dacă nu ar fi ceva imposibil.

Cu toate acestea, în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea, colecţia Bibliotecii Regale a devenit atât de vastă, încât a fost creată o bibliotecă adiacentă. Aceasta era situată în incinta templului lui Serapis, în districtul egiptean Rhakotis, în partea sud-estică a oraşului. În perioada în care scriitorul grec Callimachus (cea 305 î.Hr. – cea 240 î.Hr.) a fost director al bibliotecii, clădirea adiacentă conţinea 42 800 de papirusuri, toate fiind copii ale lucrărilor din biblioteca principală.

A avut loc un incendiu la bibliotecă?

Presupusa distrugere a Bibliotecii din Alexandria în urma unui incendiu, odată cu care s-au pierdut şi majoritatea lucrărilor complete ale literaturii antice, a reprezentat un subiect de vii dispute de-a lungul secolelor. Ce s-a întâmplat de fapt cu acest uimitor depozit al cunoaşterii antice şi cine este răspunzător de incendiere ? Primul lucru care trebuie menţionat este următorul: e posibil ca „cea mai mare catastrofă a lumii antice” să nu fi avut niciodată loc sau să nu fi avut o asemenea amploare. Cu toate acestea, biblioteca a dispărut practic fără urmă, aşa că trebuie să fi avut loc un dezastru.

Iulius Cezar, suspectul nr.1

Cel mai popular suspect în acest caz este Iulius Cezar. Se spune că, în timpul ocupaţiei de către Cezar a oraşului Alexandria, în anul 48 î.Hr., acesta a intrat în palatul regal, care era înconjurat de flota egipteană din port. Pentru propria siguranţă, şi-a pus oamenii să dea foc vaselor egiptene, numai că incendiul a scăpat de sub control şi s-a răspândit în zona urbană de lângă port, care conţinea depozite, magazii şi arsenale. După moartea lui Cezar, toţi au crezut că el a distrus biblioteca.

Filozoful şi dramaturgul roman Seneca, citând lucrarea lui Titus Livius, Ab Urbe condita, scrisă între anii 63 î.Hr. şi 14 d.Hr., spune că 40 000 de papirusuri au fost distruse în incendiul provocat de Cezar. Istoricul grec Plutarh menţionează că focul a distrus „măreaţa Bibliotecă”. Istoricul roman Dio Cassius (cea 165 d.Hr. – 235 d.Hr.) povesteşte despre un depozit cu manuscrise care a fost distrus în timpul conflagraţiei.

În cartea sa, Biblioteca dispărută, Luciano Canfora consideră că mărturiile scriitorilor antici dovedesc că nu marea bibliotecă a fost distrusă, ci manuscrisele depozitate în magaziile de lângă port, aşteptând să fie transportate. Marele învăţat şi filozof stoic Strabo lucra în Alexandria în anul 20 î.Hr. şi din scrierile sale reiese clar că biblioteca nu mai era centrul învăţăturii, renumit în lumea întreagă, aşa cum fusese cu secole înainte. De fapt, Strabo nici nu prea menţionează biblioteca, deşi face referire la muzeu, pe care îl descrie ca fiind „parte a palatului regal”. Mai spune că acesta „cuprinde drumul acoperit, porticul şi o sală mare în care membrii învăţaţi ai muzeului luau masa în comun”. Dacă marea bibliotecă era ataşată de muzeu, atunci cu siguranţă că Strabo nu considera necesar să o menţioneze separat; mai important e faptul că, dacă el se afla aici în anul 20 î.Hr., atunci biblioteca nu avea cum să fi fost incendiată de Cezar cu 28 de ani înainte.

A distrus împăratul Theodosius I biblioteca?

Existenţa bibliotecii în anul 20 î.Hr., chiar dacă într-o formă mai puţin grandioasă, înseamnă că trebuie să căutăm în persoana altcuiva pe distrugătorul minunii antice din Alexandria. În anul 391 d.Hr., împăratul Theodosius I, în încercarea sa de a eradica păgânismul, a sancţionat oficial distrugerea Serapeumuhii sau a Templului lui Serapis din Alexandria. Distrugerea templului a fost dusă la îndeplinire sub comanda lui Teophilos, episcopul Alexandriei, iar apoi o biserică creştină a fost ridicată în acel loc. S-a emis ipoteza că biblioteca adiacentă a muzeului, situată în apropierea Templului, şi biblioteca regală propriu-zisă au fost, de asemenea, rase de pe faţa pământului în aceste circumstanţe.

Totuşi, dacă este plauzibil ca manuscrisele din biblioteca Serapeum să fi fost distruse în timpul acestei epurări, nu există nicio dovadă că Biblioteca Regală încă mai exista la sfârşitul secolului al IV-lea. Nicio sursă antică nu menţionează distrugerea vreunei biblioteci în această perioadă, deşi istoricul englez din secolul al XVIII-lea Edward Gibbon i-o atribuie în mod greşit patriarhului Teophilos.

Sau a distrus-o Omar?

Ultimul presupus autor al acestei nelegiuiri este califul Omar. În anul 640 d.Hr., arabii (sub comanda generalului Amrou ibn el-Ass) au cucerit Alexandria, după un lung asediu. Din câte se pare, cuceritorii arabi auziseră despre o bibliotecă magnifică, ce conţinea întreaga cunoaştere a lumii, şi erau nerăbdători să o vadă. Însă Califul, deloc mişcat de această vastă colecţie de cărţi înţelepte, a afirmat, se pare, că „fie sunt în contradicţie cu Coranul, caz în care sunt eretice, fie sunt în acord cu acesta, şi atunci sunt de prisos”. Manuscrisele au fost atunci adunate şi folosite drept combustibil pentru 4 000 de băi publice din oraş. De fapt, erau atâtea papirusuri, încât au încălzit băile din Alexandria vreme de şase luni.

Despre aceste evenimente incredibile a scris 600 de ani mai târziu renascentistul creştin Gregorius Bar-Hebraeus (1226-1286). Totuşi, dacă este posibil ca arabii să fi distrus o bibliotecă creştină din Alexandria, este aproape sigur că, la mijlocul secolului al VII-lea, Biblioteca Regală nu mai exista. Acest lucru rezultă limpede din faptul că scriitori contemporani, precum cronicarul creştin John de Nikiou (un călugăr bizantin), scriitorul John Moschus şi Sofronios (patriarhul Ierusalimului), nu menţionează niciunul un asemenea eveniment catastrofic.

Alexandria, oraş mereu distrus

De fapt, încercarea de a identifica un incendiu devastator care să fi distrus marea bibliotecă şi toate operele pe care le conţinea este o sarcină zadarnică. Alexandria a fost adesea un oraş nestatornic, în special în perioada romană, după cum demonstrează incendierea flotei de către Cezar şi lupta violentă dintre forţele cotropitoare ale reginei Zenobia din Palmira şi împăratul roman Aurelian, în perioada 270-271 d.Hr. în cele din urmă, Aurelian a recucerit oraşul pentru Roma de sub stăpânirea armatei reginei Zenobia, dar nu înainte ca multe părţi din Alexandria să fi fost devastate, iar districtul Brucheion, în care se aflau palatul şi biblioteca, „să se transforme într-un deşert”.

Oraşul a fost din nou atacat, câţiva ani mai târziu, de împăratul roman Diocleţian. Aceste distrugeri repetate, întinse de-a lungul mai multor secole, împreună cu neglijarea conţinutului bibliotecii din cauza schimbării opiniilor şi afilierilor, constituie o catastrofă graduală, care a avut loc de-a lungul unei perioade de 400 sau 500 de ani. Ultimul director cunoscut al marii biblioteci a fost învăţatul şi matematicianul Theon (cea 335-405 d.Hr.), tatăl filozoafei Hypatia, care a fost ucisă în mod brutal de o gloată de creştini în Alexandria, în anul 415 d.Hr.

Poate că, într-o zi, în deşertul Egiptului se vor descoperi manuscrise care au făcut cândva parte din marea bibliotecă. Potrivit multor arheologi, clădirile care au alcătuit cândva legendarul sălaş al cunoaşterii din Alexandria, dacă nu sunt îngropate sub metropola modernă, ar putea supravieţui încă, relativ intacte, undeva în partea de nord-est a oraşului.

A fost descoperită biblioteca din Alexandria?

În 2004, o echipă de arheologi polonezi şi egipteni a declarat în cadrul buletinelor de ştiri că au descoperit o parte a Bibliotecii din Alexandria în timp ce făceau săpături în regiunea Brucheion. Arheologii au descoperit 13 săli de lectură, fiecare cu un podium central ridicat. Totuşi, structura datează de la sfârşitul perioadei romane (secolele V-VI d.Hr.), aşa că nu pot reprezenta prodigiosul muzeu ori Biblioteca Regală, deşi încă se fac investigaţii în zonă.

În 1995, au început lucrările construcţiei Bibliotecii Alexandrina, o mare bibliotecă şi un centru cultural, localizată în zona sitului bibliotecii antice. Uriaşul complex a fost inaugurat oficial pe 16 octombrie 2002 şi a fost ridicat pentru a comemora dispăruta Bibliotecă din Alexandria şi a reaprinde o parte din strălucirea intelectuală pe care primul centru a reprezentat-o cândva. Să sperăm că existenţa unei noi biblioteci universale va demonstra, cel puţin în spirit, că vechea bibliotecă nu s-a pierdut.