Esoterism

În momentul răstignirii, trupul lui Iisus a suferit răni cumplite la mâini şi la picioare; o suliţă i-a străpuns coastele şi coroana de spini i-a zgâriat fruntea. Adepţii lui Hristos au prezentat uneori aceleaşi răni, un fenomen misterios cunoscut sub numele de stigmat. Aceste răni, deşi nu neapărat permanente, nu pot fi tratate în niciun fel şi nici nu se infectează. Adesea, ele nu au acelaşi miros precum cel care emană de la răni vechi, ba se spune chiar că uneori răspândesc un fel de parfum plăcut. Credinţa – deocamdată nedovedită – este că prin rănile sfinte iese sângele lui Iisus şi nu al celui care suferă în acel moment.

În afară de aceste răni sângerânde, mai pot apărea şi urme de lovituri de bici şi cicatrice pe umeri. Ele par să imite rănile făcute lui Iisus atunci când a fost biciuit şi bătut înainte să fie obligat să-şi ducă crucea spre Golgota. Iar durerea îndurată de cei care prezintă stigmate nu se rezumă la rănile exterioare. Ei au şi un sentiment acut de neajutorare, disperare şi întristare.

Primii stigmatizaţi

S-a înregistrat un număr uimitor de mare de cazuri de stigmate, în mod surprinzător, nouăzeci la sută din ele la femei. Au fost afectaţi în acest fel şaizeci şi doi de sfinţi. Prima persoană înregistrată care prezenta stigmate a fost Stephen Langton care, în 1222, avea astfel de răni specifice. Nu se cunosc amănunte legate de studierea bolii lui, dar afirmaţiile sale au fost respinse imediat, fiind socotite o înşelătorie. Fireşte, nu este întâmplător că figura emblematică a lui Iisus pe cruce s-a răspândit în Europa exact în acea perioadă.

Sf Francisc din Assisi

Doi ani mai târziu, Sf. Francisc din Assisi (1181/2 – 1226) prezenta urme de crucificare pe trupul său firav. În urma unor vise repetate, care cuprindeau un îndemn la credinţă, Sf. Francisc, fiu de negustor, a renunţat la existenţa confortabilă a clasei de mijloc pentru a-i susţine pe cei săraci. A plecat în Italia, unde a dus o viaţă spartană în rugăciune şi singurătate. Nu numai că avea pe trup rănile lui Hristos, dar prezenta şi cele mai ciudate simptome ale stigmatelor: mâinile şi picioarele lui păreau străpunse de cuie negre, îndoite spre spate.

În secolele următoare, mai multe personaje sfinte au avut stigmate; printre acestea s-au numărat şi Sf. Caterina de Siena, în secolul al XlV-lea, Sf. Ioan al Domnului, în secolul al XVI-lea, şi Sf. Măria Frances a celor Cinci Răni, în secolul al XVIII-lea.

Incredibilul caz al lui Padre Pio

Cel mai faimos personaj purtător de stigmate a fost Sf. Pius din Pietrelcina, cunoscut sub numele mai simplu de Padre Pio. S-a născut în Italia în 1887 şi a devenit călugăr capucin la vârsta de 15 ani. În 1910, la un an după ce a fost uns preot, a observat primele semne ale stigmatelor care aveau să-i marcheze existenţa. în ambele palme i-a apărut câte un semn destul de dureros, de mărimea unui bănuţ. Mâna stângă îl durea mai mult decât dreapta, spunea el, şi avea aceeaşi senzaţie în labele picioarelor.

Padre Pio a fost afectat de simptomele complete ale stigmatelor abia în 1918. I-a scris mentorului său despre această experienţă, care s-a produs după ce a terminat de oficiat slujba divină. „M-am simţit cuprins de o moleşeală ca un fel de moţăiala dulce. Toate simţurile mele interne şi externe, ba chiar şi toate facultăţile sufletului meu păreau cufundate într-o stare de calm indescriptibil. M-am simţit apoi invadat de o tăcere absolută. M-au copleşit brusc un fel de pace şi un abandon total care au şters orice altceva din mintea mea şi am simţit cum mă legănam tulburat. Toate acestea s-au petrecut într-o clipită.”

A povestit că în faţa lui a apărut un om din ale cărui picioare, mâini şi şold picura sânge. Când viziunea a dispărut, Pio a descoperit că avea şi el răni asemănătoare, din care ţâşnea sângele. în următorii cincizeci de ani a avut pe trup răni care le imitau pe cele ale lui Hristos şi sângerarea din rana de la coaste era mai puternică în zilele care au precedat crucificarea lui Iisus.

Părintele Pio a devenit vestit prin faptul că citea în sufletele oamenilor, prevedea viitorul şi îi vindeca pe cei bolnavi. Mii de oameni se înghesuiau să-l vadă, convinşi că poseda un har divin transmis de însuşi Hristos. Credinţa lui a fost confirmată din nou în 1968, la moartea părintelui, când toate semnele de pe trupul lui au dispărut. Locul unde fuseseră stigmatele s-a vindecat fără a lăsa cicatrice. Aşa prezisese Părintele Pio că se va întâmpla.

Purtătorii de stigmate, inclusiv Padre Pio, sunt renumiţi pentru stilul lor de viaţă foarte ascetic. Therese Neumann (1898 – 1962), altă persoană care a prezentat stigmate în secolul al XX-lea, se pare că a trăit timp de treizeci şi şase de ani numai cu biscuitul zilnic de împărtăşanie. De asemenea, nici nu a dormit aproape deloc toată viaţa ei, concentrându-se asupra viziunilor. Padre Pio, în pofida pierderii masive de sânge, a reuşit să supravieţuiască cu un regim alimentar minim.

În anul 2002, papa Ioan Paul al II-lea l-a sanctificat pe Padre Pio. Orice dubii în legătură cu autenticitatea rănilor lui au fost înlăturate în mod oficial prin această decizie.

Au fost şi răni autoprovocate

Dar observatorului sceptic sau imparţial îi vine foarte greu să accepte povestea stigmatelor. Cum putem fi siguri că aceste răni nu sunt autoprovocate? Numai o supraveghere continuă timp de 24 de ore ar putea elimina astfel de suspiciuni. Stigmatele autoprovocate pot fi o încercare de a atrage atenţia sau un exemplu de aşa-numită „mistificare pioasă”, făcută cu singura intenţie de a întări credinţa în oameni.

Au existat şi numeroase cazuri de fraudă, printre cele mai notabile fiind cel al Magdalenei de la Cruz (1487 – 1560), care a mărturisit înainte să moară că se automutilase ca să imite rănile lui Hristos. Mulţi oameni cred că astfel de răni pot fi provocate prin autohipnoză.

Chestiunea s-a complicat şi mai mult prin aşa-zisa enigmă a giulgiului din Torino. Acesta arată în mod clar că trupul care a fost învelit în el avusese răni la antebraţe, nu la mâini. Şi într-adevăr, cercetările recente au demonstrat că oamenii răstigniţi erau fixaţi pe cruce cu piroane bătute între două oase ale încheieturii mâinii şi nu în palme. Această distincţie nu apare în crucifixurile tradiţionale. Dacă aceste stigmate sunt cu adevărat un miracol, se întreabă scepticii, de ce apar urmele de cuie întotdeauna în palme şi nu la încheietură?

Indiferent ce întrebări s-ar ridica, stigmatele continuă să fie învăluite în mister, căci ele sunt adesea însoţite de alte fenomene aparte. Padre Pio a fost văzut împreună cu papa Pius al XI-lea la Vatican şi în acelaşi moment oficia serviciul divin la biserica sa, San Giovanni Rotondo. Ulterior, el a explicat că bilocaţia (prezenţa în două locuri în acelaşi timp) era o extensie a personalităţii sale. Mai mult chiar, se povesteşte că imaginile părintelui Pio apărute pe cer în timpul celui de-al Doilea Război Mondial i-au oprit pe piloţi să arunce bombe deasupra oraşului lui natal.

S-a constatat adesea că trupurile celor care au prezentat stigmate nu se descompun după moarte la fel ca ale celorlalţi. De exemplu, la patru zile după deces, trupul lui Therese Neumann nu prezenta semne de rigor mortis. Se pare că semnele sângerânde ale stigmatelor fac parte dintr-o enigmă mult mai amplă, divină sau de altă natură, care încă nu a fost dezlegată.