Crucificarea lui Iisus Hristos, un eveniment istoric real


În trecut s-a strecurat mereu o întrebare în prim-plan: cum este posibil să nu existe relatări ale vremii referitoare la întâmplările zilelor acelora, atunci când a fost crucificat Iisus Hristos, în afară de Cărţile Noului Testament? „Istoria lumii nu l-a luat în seamă atunci (pe Iisus din Nazaret)”, scrie profesorul Martin Noth în importanta sa lucrare Istoria Israelului. „Pentru o clipă apariţia sa a tulburat spiritele în Ierusalim; apoi acest episod a devenit parte a trecutului şi s-au ocupat din nou de chestiuni care păreau mai importante. Cu toate acestea, aici se luase o ultimă şi definitivă decizie în istoria Israelului. Abia când cei care l-au urmat au început să fie vizibili în lume ca un fenomen istoric, abia atunci a început să fie amintit numele lui.”

Flavius Josephus vorbeşte în Antichităţi iudaice, lucrare scrisă în ultimele decenii ale primului secol creştin, atunci când menţionează comunitatea creştină arhaică a Ierusalimului, despre „Iisus, care era numit Mesia”. Şi istoricul roman Tacit îl menţionează explicit pe Iisus în Anale, pentru explicarea numelui „Christiani”:„Christos, de la care se trage numele, a fost condamnat la moarte pe vremea împăratului Tiberius, prin procuratorul Pilat din Pont.”

Cea mai importantă declaraţie rămâne însă cea a romanului Suetoniu. Acesta descrie o mişcare mesianică în timpul lui Claudiu, care a fost împărat roman din anul 41 până în 54 d.Hr. În istoria vieţii împăratului Claudiu spune Suetoniu: „Pe evrei, care făceau multă gălăgie din cauza lui Chrestus, i-a alungat din Roma.” Scriitorul Orosius aminteşte că această izgonire a avut loc în al nouălea an al guvernării lui Claudiu – aşadar în anul 49 d.Hr. -, atestând prin aceasta existenţa unei comunităţi creştine la Roma nu mai târziu de 15 până la 20 de ani de la răstignire. Acestor martori romani li se alătură o confirmare uluitoare din Faptele Sfinţilor Apostoli. Când Pavel a venit de la Atena în Corint, a găsit acolo „pe un iudeu, cu numele Acvila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, şi pe Priscila, femeia lui, pentru că poruncise Claudiu ca toţi iudeii să plece din Roma” (Fapte 18:2).

Însă nu trebuie să trecem sub tăcere nici faptul că mărturiile – destul de sărace – din afara Bibliei, referitoare la Iisus, sunt destul de problematice. Deşi există o legătură fonetică între „e” lung şi „i” în greacă (aşa-numitul „itacism”), şi „Chrestos” (care ar însemna „vrednicul”, „preţiosul”, „bunul”) putea fi confundat uşor cu „Christos” („Unsul” [traducerea greacă a cuvântului ebraic „Mesia"]), nu este nicidecum sigur că tulburările mesianice de la Roma, pe care le menţionează Suetoniu în a sa Istorie a vieţii împăratului Claudiu, au avut într-adevăr de-a face cu Iisus.

În orice caz, anul morţii lui Iisus este la fel de controversat ca data naşterii sale, despre care am putut spune cu oarecare precizie doar că trebuie căutată undeva între anii 7 î.Hr. şi 7 d.Hr. Însă intervalul dintre datele luate în considerare de savanţii moderni pentru moartea lui Iisus nu este chiar atât de mare: intră în discuţie mai ales anii 29/30, 32 şi 33 d.Hr. Cine vrea să fie deosebit de precaut, are la dispoziţie întreaga perioadă în care Pilat din Pont a fost în funcţie (26-36 d.Hr.) (Caiafa a fost Mare Preot între 18 şi 37 d.Hr.)

Nu există concordanţă nici măcar în ceea ce priveşte ziua procesului şi a răstignirii lui Iisus. Fiindcă, dacă refacem calculele după indiciile temporale ale celor trei aşa-numiţi „sinoptici” (evangheliştii Matei, Marcu şi Luca) şi le comparăm cu indiciile lui Ioan, rezultă o diferenţă de o zi, iar în ceea ce priveşte ceasul precis al morţii, cu atât mai puţin găsim indicii concordante.

Pe de altă parte, ştim că într-adevăr se practica răstignirea. Ştim şi cine răstignea şi pe cine afecta această formă îngrozitoare a pedepsei cu moartea. Faptul că regele hasmoneu Alexandru Iannaios (103-76 î.Hr.) a poruncit o răstignire în masă este considerat scandalos de Manuscrisele de la Marea Moartă. Într-adevăr, în special romanii practicau acest mod de execuţie. Li se aplica celor care făceau parte din popoarele cucerite care păcătuiseră împotriva statului roman – şi, de asemenea, sclavilor. Dar asta nu e tot: şi-au bătut capul încercând să afle din ce cauză murea de fapt un răstignit şi cât timp avea incerta şansă de a trăi pe lemnul de chin al crucii.

2 Response to "Crucificarea lui Iisus Hristos, un eveniment istoric real"

  1. Anonim says:

    Sunt de parere ca totul este simbolic..acasta crucificare nu a fost fizica..a fost interioara..in cel mai inalt simbolism..se refera la crucificarea Egoului..drumul crucii..este drumul initiatului...moareta lui..este moartea dorintelor imferioare si a egoului..pt ca dupa aceasta moarte interioara sa renasca ca fiul a lui Dumnezeu..fiind una cu el..este simbolismul procesului alchimic..prn care fiecare trebuie sa il traiasca in interior..aceste eveniment trebuie sa se petreaca acum..in interior..a doua venire va fii inauntrul nostru..

    Anonim says:

    Sunt de acord cu Anonim. Fiecare dintre noi trece prin aceasta initiare, la un anumit moment dat. Dar asta nu inseamna ca Iisus Hristos nu a existat.

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget
powered by Blogger | WordPress by Newwpthemes | Converted by BloggerTheme